Umerii Dezgoliți, O Tendință Care Invadează Și Cămășile

Vrei să îți dezvălui umerii, să fii cea mai sexy și cea mai senzuală dar vrei să fii cea mai șic în același timp? Se poate. Nu știi cum? Purtând cele mai frumoase cămăși cu detalii transparente care te ajută să îți dezgolești umerii.

Tendința umerilor dezgoliți nu rimează neapărat cu un stil boem sau hippie șic doar. Chiar dacă tipurile cu umerii dezgoliți, așa numitele topuri Bardot sunt numeroase în acest sezon primăvară-vară 2016 și completează de minune un look boho, hippie de festival, această tendință se poate adopta și pentru un look mai șic. Cu siguranță că vei adora să porți la birou cămășile care îți dezvăluie umerii.

Cămașa cu detalii transparente este cea mai frumoasă piesă vestimentară a acestui sezon. Este combinația perfectă dintre un stil șic și casual, care te ajută să te dezvălui puțin… dar nu foarte mult. Detaliile transparente din cel mai fin voal care dezvăluie umerii și chiar spatele, dar și cele care sunt la nivelul nasturilor sunt cele mai frumoase pe o cămașă în nuanțe de galben. Dacă o vei purta peste un body vei obține un look total diferit. Dacă vei purta pe sub ea o bustieră sau un sutien nude vei reuși să excelezi în arta discreției.

Galben lămâie pentru un look plin de vitamină. Galbenul lămâie este cel care te va ajuta să fii cea mai frumoasă în acest sezon estival. Iți va ilumiuna ținutele și te va ajuta să scapi de ținutele sobre de la birou. Te vei simți bine în cămășile cu detalii transparente la birou chiar și vara, mai ales dacă alegi unele modele mai lejere și fluide, cu un efect satinat.

Poartă cămășile cu detalii transparente alături de o pereche de blugi kick flare și de o pereche de sandale cu șireturi pentru a fi cea mai trendy în vara anului 2016.

Post navigation

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *